Trilogia UE 98% – Partea A Treia – Final

•Mai 31, 2012 • Lasă un comentariu

În timp ce mă întorceam de la o altă victorie furtunoasă la ping-pong, sărbătorind terminarea unei alte aplicații mobile nefolositoare, am găsit un mail care anunța: „You have been accepted to study in Rovaniemi”. Pentru toți proștii care nu știu alte capitale în afară de Londra și pe care o atribuie Franței, este capitala Laponiei. Din Finlanda. Țara aia nordică unde o persoană din 2000 face parte din Mensa, unde se investește în educație cît se investește aici în terenuri de fotbal, biserici și multe alte locuri de mîncat căcat (fiind pe primul loc), în sănătate, în energie naturală, în nivelul de trai etc. Aia. Aș putea să tot turui aici, dar consider că am dat destule flegme în partea a doua.

O să putreziți aici.

Trilogia UE 98% – Partea A Doua

•Ianuarie 23, 2012 • Lasă un comentariu

Finlanda (Laponia) a spus da. (I)

Free Hugz

•Decembrie 19, 2011 • Lasă un comentariu

Am primit obsedant mesaje legate de o nouă campanie free hugz, inițiată bineînțeles pe facebook. Varianta scurtă? Absolut patetic.

Pentru toate persoanele triste și în nevoie de a strînge în brațe un necunoscut, miercuri, la ora 20, în pasajul de la Universitate, veți putea vedea cerșetori tineri ținînd pancarte de pe care se poate citi „Free hugs”. Regulile sînt foarte simple, mai ales pentru băieți. Vă duceți la o cucoană care zîmbește la voi, arătîndu-vă limba printre găurile dintre dinții înnegriți de tutun și o luați în brațe. Pentru majoritatea dintre voi, labe triste, s-ar putea să se ivească norocul să aveți și o erecție la momentul respectiv de timp, astfel încît să vă puteți lipi de pizdoaca ei în timp ce îi simțiți țîțele. Esteee! Ce metodă mai bună de a învinge frigul, atunci cînd nu ai minte, principii sau o parteneră? De asemenea, este ocazia ideală și pentru dude să agațe ceva transpirați. Nu uitați să țopăiți cînd îmbrățișați, ca să faceți fericit nasul lui Rudolph.

În ciuda nervilor și a urii pe care le revărs întotdeauna aici și care îmi expun latura greu de controlat, trebuie să recunosc: ce poate fi rău în a îmbrățișa oameni? Adică, na… vin sărbătorile, se apropie Crăciunul, oamenii sînt mai buni… (în restul anului nu pot, au nevoie de venirea a doua a lui Necrophagus) și e plăcut să vezi oameni „uniți” într-o societate care se dizolvă. Este un gest inocent, altruist, necondiționat. Ce e așa de rău să vezi oameni fericiți zîmbind și împărtășind un moment frumos?

Poate că sînt mult prea idealist, dar îmbrățișarea de acest gen reprezintă un gest  provocat de nevoia de a arăta afecțiune față de cineva drag. Ca să folosesc expresia cuiva foarte drag (deși nu întrebuințată în acest context), ar fi ca și cum ți-ai prostitua sentimentele. Care mai este valoarea acestui gest dacă ne îmbrățișăm cu tot soiul de viermi? De ce să nu-și aplice un sărut franțuzesc? Teoretic, e același lucru. Desigur, sînt și excepții, cum ar fi celebrările de după diferite evenimente (o echipă care cîștigă un concurs sportiv), dar chiar și acelea presupun adesea o familiarizare cu alți indivizi. O persoană care a pierdut pe cineva drag într-un incendiu poate lua în brațe inconștient pe oricine. Dar este greu de crezut că un străin, precum un pompier la locul faptei ar răspunde prin același gest și l-ar și menține.

Așadar, dacă doriți să primiți afecțiune de mîna a doua, vă invit să mergeți. Multă căldură să aveți. Poate va veni și ziua „Călărește o căța”, pe sistemul „Save a virgin, do me instead.”. Cînd vedeți un vierme milogindu-se în frig cu o bucată de carton venind să vă ia în brațe, trage-ți-i un șut între picioare și lăsați-l în mizeria lui. Piss!

Sopor Aeternus – „Children of the Corn”

•Noiembrie 3, 2011 • Lasă un comentariu

I almost forgot.

I’ll let the masterpiece speak for itself. All I can say is this: harvest time has come, dar(k)lings. You know what kind of harvest… Happy late Halloween.

Trilogia UE 98% – Partea Întîi

•Octombrie 30, 2011 • Lasă un comentariu

Salutare, stropi de diaree prematură. Pentru a evita confuzii, mă refer, bineînțeles, la toți cocălarii, pițipoancele, idioții cu IQ mai mic decît al lui Băsescu și care nu contribuie cu absolut nimic societății (proști), trădătorii, corupții, porcii fără maniere în orice situație, ipocriții, nerecunoscătorii, fostul angajator, handicapații din liceu, facultate, fanaticii de orice fel, pseudofilosofii, extremiștii, cei care nu au avut încredere și din pesimism sau invidie au prevăzut viitor sumbru, facebuciștii, precum și mulți alții.

Ceea ce Microsoft nu a dorit pentru că nu pun multe întrebări și nu știu să așez un aeroport pe o insulă și ceea ce nu a dorit IBM pentru un nivel de 68% de franceză, au primit Intel, pentru „doar” ##,000$ pe an. Exact, tîrfelor, Software Engineer. Iar acum nu vă mai băgați unghia-n gît, maneliștilor. Puneți mîna pe orice fel de carte, fie ea și de colorat și învățați, învățați, învățați. Poate veți găsi ceva de lucru pe facebook între timp.

Pentru restul, спасибо. Că tot m-au contactat numai rușii.

Piss!

SOPOR Aeternus & The Ensemble of Shadows – „Have you seen this ghost?” – Review

•Mai 23, 2011 • 2 comentarii

English to follow soon…

Tocmai am terminat curățenia, așa că te rog să te descalți dacă tot pășești pe aici. Multe lucruri s-au schimbat și petrecut de la ultima mea vărsare de nervi. Și am reușit performanța de a conversa mai puțin de două ore în ultimele două săptămâni, așa că abilitățile de genul mi s-au degradat încă o dată. Din cauza unei promisiuni făcute mie precum și a unui simbolism despre care nu voi vorbi aici, facilitatea de a lăsa comentarii a rămas în picioare. Intenționam să nu mai postez până la lansarea site-ului, însă îndeplinesc o rugăminte. Așa că voi încerca (în măsura în care sunt în stare să scriu despre un album) să vorbesc cât mai puțin despre partea a doua din noul album SOPOR Aeternus, intitulat „The Tryptichon of Ghosts”. Nu știu să scriu recenzii. Cel de față nu va fi scris obiectiv. Va fi adesea întrerupt de opiniile mele. În plus, trei dintre piesele de pe acest album sunt cover-uri. Mai exact: „One day my prince will come”,”It is safe to sleep alone” și „Holding out for a hero”. Nu voi vorbi despre versiunile originale. Și cel puțin acum, nici despre broșura (fabuloasă de altfel) care însoțește ediția limitată,  Așadar rog orice râmă incultă sau trol plus pe flame să se care încă de pe acum. Repet, am terminat curățenia. De dragul ultimului post, nu vreau comentarii decât legate de album. Atât.

Având în vedere complexitatea cu care ne-a obișnuit artist(a), interpretările mele trebuie tratate pe alocuri ca fiind pur speculative. Nu voi posta link-uri către piese și versuri, întrucât vor fi destui care să se ocupe de asta pe viitor.

Partea a doua din noul album se numește „Have you seen this Ghost?” și conține 13 piese. Este un album pe atât de fragil, melancolic și inocent, pe atât de erotic și pervers, în care se observă criza vârstei mijlocii. Studiind versuri din discografia Annei-Varney, se întâlnește o vagă referință la vârsta ei în piesa „Shave, if you love me”, unde apare numărul 50. Mai exact, „Fifty-something”. Albumul reprezintă apogeul dorințelor și fanteziilor neîmplinite, prezentate atât fără perdea, cât și îmbrăcate în metafore laitmotiv. Cu fiecare album de la „Chambre d”Echo” încoace, terapia muzicală  despre care însăși artist(a) pomenea într-un interviu din 2007, a început să dea tot mai multe roade. În ciuda faptului că depresia o urmărește pretutindeni, evadarea nu mai este imposibilă, mai ales datorită jocurilor mai puțin ortodoxe pe care le întreține.

Albumul (să-mi fie permis a îl numi așa, deși este doar o parte) se deschide cu „I do not believe in ghosts” și este un instrumental constituit în mare parte din tobe îndepărtate, dar puternice și o vioară caracteristică, care alternează la intervale regulate. Este o creație consistentă, care imită o scenă neutră, lipsită de emoții, armonioasă, rațională (?), aceea a unei persoane care nu mai poate fi surprinsă de nimic.

Următoarea piesă se intitulează „One day my prince will come”. Foarte melancolică pentru primele trei sferturi, se termină extrem de jucăuș, unde instrumentalul primește influențe medievale. Reprezintă invocarea în zadar a prințului, care refuză să i se arate chiar și în vis. Nimic neobișnuit până aici… Însă analizând versurile, vom descoperi descrierea a două deschizături. Printr-una ies apele magice, iar prin cealaltă aerul iese și intră. Da, se referă la un ceainic, la ce altceva… Nașterea prințului este însă un fenomen meteorologic maiestuos: ” The Bubbles of the spectacle/unfold their Magic(k), obscene”. Cine nu recunoaște broscuța care se transformă în prinț? Versiunea Annei însă ne spune că ” as the large Frog disappears, through Veils of sickest Transformation,” culminând cu prințul în miniatură dansând pe o ” Crystal floor…”. Direct spus, prințul apare după un pișat pe broască (pariez că asta apare citată pe la un status). ^^. Pe cât de bolnave, pe atât de geniale sunt aceste metafore. Din nefericire, după trei zile, zânele se retrag, magia se risipește și ” a royal Dick tries to come…”.

Dacă e vreun lucru cu care sunt de acord cu Freud atunci când vine vorba de sexualitate este acela că orice diferă de poziția misionarului, săruturi (excluzând scorburile) și de mângâieri este deviant și nu mai tinde să mențină prea multe în comun cu dragostea (sex). Însă urina este un motiv prezent în întreaga discografie. Și ca să mai fac o paranteză, aruncați un ochi pe acest vinyl. http://www.soporaeternus.de/UrineSong.html . Superb simț al umorului, nu? 😀 . Fiind însă un fan dedicat, m-am apropiat destul de deschis la minte de această idee și am încercat să îi analizez posibilele cauze, însă nu am găsit decât una. Să reprezinte acest procedeu ceva mai intim și decât actul amoros? Oare urina reprezintă pentru Anna un dar prețios la care nu poate avea acces decât o singură persoană? Și dacă da, să reprezinte numeroasele sale apariții o dorință mai mult decât arzătoare pentru dragoste? Sau doar pentru „atenție” masculină? Broșura (superbă și expresionistă ca de obicei…) care însoțea albumul prezintă o scenă în care Anna este înfățișată ținând un bol, iar doi centauri urinează în el. Pentru un Săgetător , așa ceva nu pică tocmai bine… Voi abandona acest subiect și voi trece la următoarea piesă. Mă simt foarte ciudat.

Următorul cântec se numește „Cornucopia d’Amour”. Când am menționat criza vârstei mijlocii la început, m-am gândit strict la acesta, întrucât Anna recunoaște că a eliminat toate oglinzile din camera ei, nesuportând să o mai judece. Motivul? „I’m fat”. Totodată, descoperim că mâncarea nu servește atât din punct de vedere nutrițonial cât o face pentru a elimina singurătatea: ” I only eat because I’m lonely /and I got nothing else to do.  „. Un vers care mi-a plăcut la fel de mult este ” The Fridge’s become my new best friend, and Food… my substitute for Love.”. Melancolicul instrumental se termină cu Anna strâmbându-se scoțând limba, asemenea unei fetițe răsfățate. De apreciat sinceritatea cu care de atât de multă vreme compune versurile.

Următoarea piesă este „It Is Safe To Sleep Alone”. Videoclipul se găsește la finalul postului. În el, Anna poate fi văzută dansând în ape tulburi și ascunzându-se în canal („In a place no one knows”, „In a place water falls”). Cel mai important lucru care separă animalul de om este rațiunea, un termen pe care îl voi trata aici ca fiind identic cu sentimentele.  Asta pentru că suferința omului ajunge să devină condiția existențială a geniilor, incapabile să trăiască în rândurile societății. Am observat că în acest videoclip o ușoară scădere în frecvența mișcărilor de dans Butoh pe care obișnuia să îl practice atât de des, ca și cum resemnarea și condamnarea la izolare au obosit-o.

Piesa a cincea se numește „Hello” . Este o compoziție tristă, foarte profundă, deschizându-se cu imaginea aceluiași personaj căruia pare a îi fi dedicat albumul: ” I’ve been alone with him inside my mind /And in my dreams He kissed my lips a thousand times /I sometimes see him pass outside my door „. Este prima oară în care Anna pomenește despre un sărut (la care a luat parte). Restul versurilor îl înfățișează pe același personaj, pe care îl privește în ochi, fără a vedea urmă de sentiment. Ceea ce trebuie însă luat în considerare este refuzul de a termina fraza „I love you…”: ” Tell me how to win your heart / For I haven’t got a clue /But let me start by saying, I …”. Citatul antemenționat se regăsește în ultimele două strofe. În prima nu i se adresează însă direct: ” And I want to tell him so much, I … „.  În ciuda durerii, refuză să spună cele două cuvinte care ar putea-o ameliora. Încă o dată, alege resemnarea. Nu consider că este vorba de incapacitate, la fel cum nu consider nici că nu vrea ca ele să fie auzite de „noi”. Cuvintele sunt de prisos. Piesele curg. Piesele evoluează, asemenea unei povești… Finalul acestora o găsesc mereu singură, tristă, resemnată.

Atmosfera se mai destinde un pic cu „At The Stroke Of Midnight Gently”. Și ce stroke: ” If the face of Love is like that of a clock,/then its little Hand is represented by a Cock. „. Corect? Chiar și dacă nu ar fi vrut să se refere la asta, ce stă la baza aparentei magice și din altă lume iubiri? Cel puțin în cazul elefanților. În fine. Piesa este mai complexă decât pare. Întâlnim un nume propriu, pe nume Scott. Cercetând broșuri, site-uri, informații în cadrul site-ului casei de discuri, nu am găsit nimic satisfăcător, așa că fie este o altă referire la un personaj din literatură, fie cineva pe care îl cunoaște doar de ea. Versurile sunt după cum urmează: ” He arrived at the fabulous Cruising-ground, / ‘cause one of the guys… well… he gave him a Lift. / Scott, my goodness, in fishnet, is such a Heart-warming sight: / A Butch Queen walks for the first time in drag tonight. / He’s like a new-born child, despite the ancient Ghosts in Town. /  Oh, blessed be the wonders that a wig and Eye-Shadow can do…” Imaginația mi-a permis să vin cu o interpretare. Acest Scott – s-a îmbrăcat în femeie și a primit un cric? ^^.  Și în ce sens este un nou-născut? Îmi amintește de un banc cu homosexuali… „[…]El a fost! De la el s-a auzit.”/ „Ooo, o virgină! 😀 „.  Fie asta e, fie am fost puțin prea absorbit în lumea fanteziilor pe care cu atâta farmec o maschează Anna. Oricum, este un cântec foarte interesant și ritmic, care se termină cu ” If the face of Love is like that of a Clock, /  then it’s (hopefully medium-size) little Hand…- Eh, been there: it’s a /  COCK!!!” . Versurile sunt extrase din broșura originală, nu am nimic cu Caps Lock-ul. Să sperăm că e de lungime medie, eh? Oh, tu, Anna…

Piesa a șaptea, „Starlight Seen Through Veils Of Tears”, nu este nici tristă, nici veselă. Și aceasta se deschide într-un mod asemănător din punct de vedere al versurilor, după ce în prima jumătate pianul, vioara și clopotele crează un ambient relaxant și romantic : ” Is it a Belly of Muscles I see shaping underneath that turtleneck? /  I never ever dreamt having the rusty trunk of a car against my Backside… / That’s poison for my piles, the street is glimmering, ‘cause it had rained all  night. / Please, do not think that I don’t appreciate your generous Offer of a Ride…  home.” Din următoarele strofe se înțelege că Anna valsează cu acest bărbat, care probabil coincide cu cel din „A strange thing to say” și „In Der Palastra” (2007), datorită musculatorii pe care i-o descrie într-un mod asemănător, precum și pe cea a ochilor: ” So I sense a one-eyed Serpent /  rising slowly now from behind this old thundering Cloud? /  Was it a trick of the Evening-star, /  or had I been blinded by the passing lights, /  Could it be that I really saw myself reflected in his green-grey Eyes?”. Și nu mă refer la ochiul șarpelui aici. Finalul manifestă o schimbare bruscă în instrumental, care se preschimbă într-unul fantomatic, făcând loc și unui sunet de film foarte vechi.

A opta piesă, „Powder”, este cea mai erotică de pe întreaga compilație și cel mai probabil face referire la evenimentul care i-a schimbat întreaga viață: ” I once had an Erection, well… sort of… at the Age of Five, /  we fumbled in the Bushes, Yes, we made out in broad daylight. ” . Așa cum afirma într-un interviu mai vechi, la vârsta de cinci ani i s-au scos amigdalele. Aflându-se pe masa de oprație, a suferit o experiență ouf-of-body, în urma căreia a „apărut cifra 2”. Nu mă apuc să explic acum. Cine a fost interesat de un review automat știe. Văzându-se de sus, i-a strigat bietului copilaș să fugă. Însă, în curând, sentimentul de milă a fost înlocuit de unul de furie. Informațiile oferite în acel interviu se opresc aici. În opinia mea, erecția despre care vorbește ar putea fi ultima pe care a mai considerat-o ca fiind „a lui”. Mai departe, ne întâlnim din nou cu una din scenele ei favorite: ”
Sometimes, in those lonely Hours, /  I can hear His voice in my Head, /  the most erotic Promise that a Man has ever made: /  „If you were a landscape Love, /  a kingdom I came passing through, /  I’d stop and reach down for my Penis and urinate all over You.””. Așadar, limonada este cea mai erotică promisiune pe care un bărbat a făcut-o vreodată, ceea ce m-a făcut să vin cu acea posibilă explicație de la a doua piesă. În continuare, Anna ne povestește despre o cunoștință: ” I once had an Aquaintance too, /  who liked to wrestle me (me me), /  he’d put me in a Headlock or he’d simply sit on Top of me.”. , care și ” … Where he had to sit on my Shoulders all Sweat & sighs, /  my Head embedded firmly between his strong warm Thighs.”. Pasiunea pe care o pune în rostirea acestor cuvinte se observă și în intensificarea instrumentelor, cu precădere vioara. Ultima strofă vorbește încă o dată despre promisiunea de mai sus, iar piesa se termină la scurt timp.

Iar dacă nu v-a ajuns, următoarea piesă se numește „Angel of the Goulden Fountain”, care din fericire pentru unii dintre voi este în germană și nu voi folosi Google pentru a traduce, deoarece nu oferă rezultate tocmai satisfăcătoare. Având în vedere faptul că voi reveni cu modificări la acest post, în special pentru a menționa cele trei cover-uri după care sunt făcute trei piese de pe aelbum, voi avea suficient timp cât să obțin o traducere. Ținând cont de faptul că este în limba maternă a artistei, consider că are un caracter mult mai personal. Un motiv în plus pentru a nu mă grăbi.

Piesa a noua se intitulează „Where The Ancient Laurel Grows” și pare dedicată aceluiași personaj masculin. Încercând să îl compar cu cel din „A strange thing to say”, acesta este turbat de furie și încleștează pumnii, lăsând urme, doar ca să se asigure că între ei nu va exista nici măcar o prietenie. Acest lucru o îndurerează pe Anna, căreia îi place faptul că acesta doarme dezbrăcat și este mereu plin de viață. În plus, ” In vagued Daydreams I’m dreaming about Stains of his Semen, /  put precisely on me, more as a … „theory”. /  Sometimes I wish that He would fondly think of me /  each time he strokes his Penis…- or when the Clock strickes Three.”. Nu am reușit să îmi dau seama ce ar putea reprezenta ora 3. Poate are legătura cu „Tryptichon”. Căci nu văd un bărbat chinuindu-se să se „simtă bine indicând ora 3”. Cu toate acestea, melodia are o ușoară tentă veselă și nu suferă schimbări importante de ritm.

Următoarea piesă este scurtă și se numește „I fell for one who loved me not”. Așa cum reiese din titlu, este vorba despre o iubire neîmpărtășită, însă de această dată, Anna îi atacă pe actori: ” Believe me when I say that all Actors are Whores, /  I got this on the best Authority. / Believe me when I tell you all Actors are Whores. /  Especially the male Variety!!!”. Nu știu dacă respectivul individ este sau nu actor, însă dacă este vorba despre cel despre care am vorbit de câteva ori, acesta ar trebui să fie un mercenar („Because you see- Man, are the only species that he KILLS” – „A Strange thing to say”).

Versiunea SOPOR a piesei „Holding out for a hero” este foarte dramatică; vioarele cântă mai grav decât în toate celelalte piese, pianul se conformează tristeții, iar tobele surde imită tumultul din sufletul Annei.  Însă acestea se schimbă spre final, când devine din nou o fetiță visătoare, jucăușă, obraznică, recitând ultima strofă foarte emfatic, cu accent pe ultimul vers, unde chicotește cu subînțeles: ” He’s gotta be strong /  And he’s gotta be fast / And he’s gotta be fresh from the fight /  I need a hero / I’m holding out for a hero ‘til the morning light /  He’s gotta be sure/  And it’s gotta be soon   And he’s gotta be larger… larger than life”.

Ultima piesă, „The hours of sadness”, exprimă eternul regret provocat de iubirea neîmpărtășită ce i-o poartă oricui ar fi acest bărbat. Versurile au foarte multe cuvinte scrise pronunțat, apăsat, sau neclare, distorsionate, în stil expresionist și scrise cu litere mari. Instrumentalul este foarte bogat, cu două pauze mari în care o vioară și o trompetă se pot auzi concomitent. Plânsetele Annei par să fie alinate de vioară, care devine instrumentul principal pe final.

Aceasta este prima variantă a review-ului părții a doua, „Have you seen this ghost?”. Un album care nu m-a dezamăgit câtuși de puțin, ba mai mult, m-a surprins prin sinceritatea și figurile de stil folosite. Nu este cel mai vesel, dar nici cel mai trist, însă de departe este cel mai sincer. Trebuie spus că „The Tryptichon of Ghosts” mai poartă și numele „El (S)exorcismo de Anna Varney”, ceea ce mă face să cred că a contribuit la sinceritatea și conținutul destul de grafic. Ar mai fi multe de spus, precum și mai multe interpretări de găsit, însă un lucru unic la SOPOR Aeternus este faptul că cu cât i se dă mai multă ascultare și atenție, cu atât se va mai găsi ceva nou. În speranța că o să găsești ceva decent, mă retrag. Cu excepția actualizărilor la acest post, exorcism și pentru blog. Cât timp însă am link-uri interesante, nu va fi închis.

Și acum „It is safe to sleep alone” ^^

Piss!

Kitsch…

•Martie 9, 2011 • Lasă un comentariu

Am primit un articol acum cîteva minute, despre încă o tehnologie a viitorului… și evident un alt kitsch ieftin. Sursa acestuia poate fi găsită aici http://www.descopera.ro/dnews/8037530-a-aparut-primul-laptop-ce-poate-fi-controlat-cu-privirea-video (se deschide-n tab nou). Pentru cei care nu dau click, titlul spune foarte limpede despre ce este vorba și anume un laptop pe al cărui monitor se pot executa diverse operații folosindu-se privirea.

Poate sînt prea tradiționalist sau poate exagerez, dar mi se pare o prostie la fel de mare ca aceea a Kinect-ului, tehnologia Microsoft (evident) care permite interacțiunea în jocuri prin diverse mișcări mai mult sau mai puțin patetice în fața unei camere deștepte. În timp ce ar fi folositor ca un document să facă scrolling automat, să deschizi o imagine sau să pui privirea pe o cioară („rasistule”) și să dai un head-shot de 3 puncte, tehnologia este prea scumpă și prea puțin folositoare în același timp. Ce se întîmplă atunci cînd ești obosit și îți fuge privirea? Ce se întîmplă cînd nenorocita aia de muscă îți tot defileză prin fața ochilor și îți închizi calculatorul fără să vrei? Dar atunci cînd ai ochelarii fumurii? Firește, se vor implementa soluții probabil și pentru astfel de probleme, dar asta nu îi scade din inutilitate. „Folosim tastatura şi mouse-ul de peste 25 de ani. A sosit momentul să facem pasul următor”. Categoric. Să facem pasul către ultimul stadiul de lene. Să nu mai facem nimic. Să lăsăm pe alții să ne facă treaba, sau mașinării.

Probabil se va inventa și toaleta portabilă care se va ajusta în funcție de traiectoria jetului de urină. Am folosit zeci de ani toaletele. E timpul să facem pasul următor. Piss!